Despre mine

despre

Hai să ne cunoaştem mai bine

Eu sunt Dr. Florin Ioan Bălănică şi întreaga mea viață a gravitat în jurul lumii medicale din ţară sau din străinătate. În 2014, am ales să lansez un nou tip de servicii, de care am simţit că pacienţii din România au o mare nevoie: serviciile de Medicină Personalizată.

Cei peste 20 de ani petrecuți în sistemul medical de stat și privat din România m-au ajutat să înţeleg foarte bine ce înseamnă pentru un pacient îngrijirea de calitate şi câtă nevoie are el de implicarea, atenţia şi înţelegerea medicului care îl tratează. Am decis să răspund la aceste nevoi prin Medicina Personalizată, care înseamnă tratamente croite exact pe profilul şi nevoile individuale ale pacientului şi care iau în considerare atât latura fizică a bolii, cât şi cea emoţională.

Cu 12 ani de practică medicală la cel mai înalt nivel și 10 ani de experiență managerială, țineam în mână succesul și recunoașterea profesională, dar îmi lipsea echilibrul.

Focusat pe excelența și inovația medicală, am menținut un program haotic de-a lungul mai multor ani. Stresul, presiunea responsabilității, concentrarea pe obiective, orele lungi de muncă au condus la un stil de viață sedentar și la obezitate.

Așadar, am simțit nevoia unei reforme personale. Știind că pilonul principal al unui stil de viață armonios este nutriția, m-am hotărât ca primul pas să-l fac în direcția schimbării dietei zilnice. Mi-am echilibrat viața și am slăbit 86 kg, fără niciun fel de operație sau medicamente, iar în cinci ani nu am mai pus un gram la loc. Aceasta a fost prima schimbare dintr-un lung șir care m-au ajutat să creez o metodă care are drept țintă prevenția prin menținerea unui stil de viață echilibrat, având ca nucleu nutriția. Până în acest moment, 450 de persoane au ales medicina personalizată și au experimentat cum este să fii în controlul propriei sănătăți.

diet food milk glass, fruit Apple meter scales

Cum m-am pregătit pentru rolul de Personal Nutrition and Health Specialist

Experienţa medicală de cabinet şi din spitale m-a ajutat enorm în rolul pe care îl am astăzi, pentru că practica medicală mi-a arătat exact care sunt nevoile pacienţilor, iar experienţa de management m-a ajutat să creionez un pachet de servicii de calitate, potrivite pentru fiecare persoană.

  • Timp de 8 ani, am fost Medic Generalist la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Militar Central.
  • Apoi, am ocupat timp de 12 ani poziții de management în Centre Medicale și Spitale Private, începând cu anul 2002.
  • Am introdus pentru prima oară într-un Centru Medical din România un Sistem de Management al Calității conform cu Standardele Europene în vigoare aplicabile în domeniul medical, într-o companie medicală privată, MedCenter, în anul 2001.
  • Am proiectat, organizat și condus deschiderea unei rețele de 43 de clinici medicale și 9 laboratoare în cadrul MedCenter.
  • De asemenea, am proiectat, organizat, acreditat și condus deschiderea unui Laborator Central unic în Europa de Est, ce reuneşte pe o suprafata de 6.500 m² toate departamentele specialităţii de Laborator şi cei mai importanţi profesionişti din domeniu.
  • Am devenit, în 2012, managerul celui mai modern Spital Oftalmologic din România și din Europa de Sud-Est, Europe Eye.
  • Am proiectat, autorizat şi condus European Hospital din Bucureşti.

Pentru a face față tuturor provocărilor apărute în viața profesională, am investit constant în pregătirea mea medicală și de management:

The Open University

  • În 2004, am urmat Programul de Management al Open University din Marea Britanie.
  • Am absolvit două masterate la Universitatea București: unul în Managementul Sistemului Medical, în 2007, și altul în Managementul Asigurărilor Medicale, în 2008.
  • Între anii 2010-2013, am obținut o serie de certificări oferite de Instituții Naționale sau Internaționale, pentru Managementul Proiectelor, Securitate, Diplomație și Politică Externă, Managementul Spitalelor.
  • Începând cu 2013, urmez cursurile de Life Coaching ţinute de Spencer Institute U.S.A.

Toată experienţa mea ca medic și traseul profesional de până acum m-au învăţat două valori esenţiale: responsabilitatea și dedicarea față de pacient. Cu această nouă abordare, din postura de Personal Nutrition and health Specialist, le ofer astăzi pacienților mei serviciile medicale de care au nevoie și pe care le merită.

Nu mi-aș fi putut asuma acest rol fără să fi parcurs etapele de mai sus. Acestea mi-au oferit ocazia să-i cunosc pe unii dintre cei mai buni specialiști din domeniul medical din țară și din străinătate, strânși acum în jurul meu, în folosul pacientului.

Acreditări

Perfecţionarea continuă e secretul oricărui bun profesionist. Pentru a face față tuturor provocărilor întâmpinate în cei 20 de ani de experienţă din domeniu, am investit constant în pregătirea mea medicală şi de management.

În tot acest timp, am avut şi onoarea de a colabora cu un număr mare de specialişti din ţară şi străinătate, precum şi cu instituţii medicale de renume, care m-au ajutat să formez reţeaua exclusivă de contacte medicale pe care o pun în prezent la dispoziţia clienţilor mei.

7 3 5 6 4 2 1

Recomandări și păreri

Victor, 38 ani, Bucureşti

“Ce am apreciat la colaborarea cu Dr. Bălănică a fost că l-am simţit stăpân pe specialitatea lui şi că a ştiut exact ce întrebări să pună. Nu m-a tratat superficial, nu m-a judecat, nu a emis teorii. A fost primul care a încercat să ajungă în miezul problemei, nu s-a mulţumit cu răspunsuri aproximative şi de aceea am şi avut rezultatele pozitive pe care le-am avut.”

Ioan, 41 ani, Bucureşti

“Am fost surprins să descopăr o abordare cu totul nouă faţă de spitalele în care fusesem până atunci. Nu m-am simţit ca un pacient “pe banda rulantă”, ci am fost ascultat cu răbdare, întrebat, consiliat, mi s-au explicat toate detaliile şi de fiecare dată când l-am sunat pe domnul doctor, mi-a răspuns. Am simţit pentru prima dată că vorbesc cu un profesionist, care nu se preface că e interesat, ci chiar e.”

Dan P.

Pentru că sufăr de o afecțiune pentru care am nevoie de atentă monitorizare, sănătatea este o prioritate pentru mine. Am conștientizat însă de câțiva ani că serviciile medicale din România nu mai răspund nevoilor mele și am făcut eforturi să-mi programez vizitele la medic când eram în Austria sau Germania. Financiar îmi permit servicii de top, dar nu am timp să caut medicul potrivit, să sun pentru recomandări, să pun cap la cap informațiile primite sau să-mi țin atent sub control dieta. Mi-a fost recomandat domnul dr. Bălănică de un prieten apropiat și acum simt că am fost degrevat de un stres pe care îl aveam constant și că pot avea încredere într-un specialist care se ocupă de sănătatea mea alături de mine. Dacă înainte vedeam fluctuații în rezultatele analizelor în funcție de programul meu, vacanțe, nutriție, de câteva luni rezultatele s-au îmbunătățit considerabil datorită atenției domnului doctor și capacității dânsului de a adapta tratamentul stilului meu de viață.

Dorin, 38 ani, Bucureşti

“Am început să am dureri de burtă acum câţiva ani. La început nu le-am dat atenţie, fiindcă aveam o companie de condus şi munca îmi ocupa cea mai mare parte din timp. Treptat, durerile au început să-mi afecteze serios calitatea vieţii, nu mai puteam mânca ceea ce-mi plăcea, nu puteam face mişcare, trebuia să întrerup discuţiile de business din cauza durerilor. Am fost la mai mulţi doctori care mi-au dat diferite tratamente şi diagnostice, dar durerea nu dispărea. Un prieten, client al Doctorului Florin Ioan Bălănică, m-a pus în legătură cu acesta. Încă de la prima întâlnire, m-a ascultat cu atenţie, a stabilit un plan de investigaţii pe care mi l-a explicat clar şi pe îndelete, a făcut progrămarile la specialiştii de care a considerat că am nevoie şi, după rezolvarea problemei, mi-a făcut un plan personalizat de prevenţie. Aşa consider că ar trebui să fie serviciile medicale private: implicare cap-coadă şi nu doar tratamente punctuale şi consultaţii dezinteresate, cum mi-a fost dat să experimentez înainte.”